Povestea remarcabilă a lui Jack Johnson, primul campion mondial de culoare la categoria grea în box

Cunoscut sub numele de „Gigantul din Galveston”, Jack Johnson a intrat în istorie ca primul afro-american care a deținut titlul mondial la categoria grea în box.

Puțini boxeri au luptat la fel de dur, atât în ring, cât și în afara lui, precum Jack Johnson

Cu o înălțime de peste 1,80 metri și reflexe excepționale, Johnson era o forță în box, însă ascensiunea sa ca bărbat de culoare în America începutului de secol XX i-a adus adesea probleme — iar cazul său a fost unul dintre cele mai controversate.

După ce a devenit primul campion mondial de culoare la categoria grea, reacția opiniei publice a fost una de indignare. Mulți nu puteau — și nu voiau — să accepte ca un bărbat de culoare să dețină un titlu atât de prestigios. Această tensiune a dus, în cele din urmă, la celebrul „Meci al secolului”, în care Johnson s-a confruntat cu fostul campion alb Jim Jeffries, convins să iasă din retragere ca „Marea Speranță Albă”.

Când Johnson l-a făcut knockout pe Jeffries, au izbucnit revolte rasiale în mai multe orașe.

Problemele lui Johnson nu s-au oprit aici. În afara ringului, el a continuat să sfideze normele rasiale ale epocii. Trăia extravagant, își afișa averea și avea relații publice cu femei albe — lucruri care i-au adus în cele din urmă probleme legale. A fost condamnat în baza Mann Act, ceea ce l-a obligat să părăsească temporar țara și să trăiască o perioadă în străinătate ca fugar. După ce s-a întors pentru a-și ispăși pedeapsa, nu a mai reușit să-și recapete statutul dominant în lumea boxului.

Deși a murit într-un accident de mașină în 1946, povestea sa nu s-a încheiat atunci. Dreptatea pentru Jack Johnson a venit abia în 2018, la mult timp după moartea sa.

O viață complicată din cauza rasismului epocii

John Arthur Johnson, cunoscut ca Jack Johnson sau „Gigantul din Galveston”, s-a născut la 31 martie 1878, în Galveston, Texas, din părinți care fuseseră sclavi. Crescut în cartierul multietnic Twelfth Ward, a fost relativ protejat de rasism în anii copilăriei, mai ales pentru că făcea parte dintr-un grup de prieteni format atât din persoane de culoare, cât și din albi.

În adolescență, Johnson a lucrat ca hamal în port, înainte de a pleca de acasă la vârsta de 16 ani pentru a-și croi propriul drum.

Deși a ajuns până la New York și Boston, potențialul său sportiv a fost remarcat pentru prima dată în Texas, la Dallas. Cu o înălțime de peste 1,80 metri și aproximativ 100 de kilograme, Johnson părea construit pentru box după cum a considerat și un comerciant local, care l-a introdus în acest sport la sfârșitul anilor 1800. Intuiția sa s-a dovedit corectă.

Exista însă o problemă: meciurile de box cu premii erau ilegale în Texas. După ce a pierdut un meci în fața lui Joe Choynski, în 1901, ambii boxeri au fost arestați și condamnați la 23 de zile de închisoare pentru participarea la luptă.

În mod surprinzător, această experiență l-a ajutat pe Johnson. Choynski a folosit timpul petrecut în închisoare pentru a-l învăța tehnici defensive care i-ar fi fost utile chiar în meciul dintre ei. Aceste abilități l-au transformat ulterior pe Johnson într-unul dintre cei mai mari boxeri defensivi din istorie.

De aici, cariera sa a evoluat rapid

În 1903, a câștigat titlul mondial la categoria grea pentru boxeri de culoare. Totuși, adversarii albi au refuzat în mod constant să lupte cu el, blocându-i accesul la titlul mondial absolut.

Situația s-a schimbat pe 26 decembrie 1908, când Johnson l-a înfruntat pe campionul mondial Tommy Burns, la Sydney, Australia.

Scriitorul Jack London a descris astfel meciul:

„Nu a fost o luptă. Niciun masacru nu se poate compara cu măcelul fără speranță care a avut loc astăzi în arena din Sydney. Nu a fost o situație de ‘Prea mult Johnson’, ci doar Johnson.”

Jack Johnson devenea astfel primul bărbat de culoare campion mondial la categoria grea. Iar adversarii și fanii albi care îl desconsideraseră inițial au reacționat cu furie.

„Meciul secolului”

Indignarea este poate cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie reacția publicului alb. Mulți considerau că un bărbat de culoare nu ar trebui să dețină un titlu atât de respectat.

În cele din urmă, presiunea publică l-a determinat pe fostul campion Jim Jeffries să iasă din retragere. Jeffries, care renunțase la titlu în 1904 după ce declarase că i-a învins pe toți adversarii „demni”, a revenit în 1910 pentru a recâștiga centura deținută de Johnson.

Potrivit Muzeului Național de Istorie și Cultură Afro-Americană din cadrul Smithsonian, scriitorul Jack London a fost cel care l-a numit pe Jeffries „Marea Speranță Albă”, predestinată să-l învingă pe Johnson:

„Jeffries trebuie să iasă de la ferma sa și să șteargă zâmbetul de pe fața lui Johnson. Jeff, depinde de tine”, scria London.

Mult așteptatul „Meci al secolului” a avut loc pe 4 iulie 1910, la Reno, Nevada. Tensiunea era uriașă. Miza era mai mult decât un titlu. Fanii boxului priveau confruntarea prin prisma rasială: o victorie a unui boxer alb asupra lui Johnson ar fi confirmat, în ochii lor, ideile de superioritate rasială.

Unele relatări sugerau chiar că persoane înarmate din public erau pregătite să-l ucidă pe Johnson în cazul în care ar fi câștigat.

Jeffries s-a dovedit însă complet nepregătit pentru confruntare. Johnson a dominat fără drept de apel fostul campion, aflat într-o formă fizică slabă, lovindu-l timp de 15 reprize, până când echipa lui Jeffries a urcat în ring și a oprit meciul. La final, Jeffries — care revenise tocmai pentru a demonstra că este superior — a fost nevoit să recunoască:

„În cea mai bună zi a mea, nu l-aș fi putut învinge pe Jack Johnson.”

Controversele cu privire la Jack Johnson, relațiile și anii de închisoare

Jack Johnson avea carisma și încrederea specifice unui campion și era departe de a fi modest. Era direct, sfida frecvent normele sociale și nu își cerea scuze pentru stilul său de viață. Unii, în special în statele sudice dominate de legile Jim Crow, îl detestau pentru acest lucru. Alții îl vedeau ca pe un simbol al curajului și rezistenței în fața prejudecăților.

Oricum ar fi fost perceput, personalitatea sa îl transforma într-un personaj controversat. Relațiile sale personale, în special, au stârnit indignarea criticilor.

Johnson a fost căsătorit de trei ori — de fiecare dată cu femei albe — iar unele dintre femeile cu care a avut relații erau lucrătoare sexuale. Una dintre acestea, Belle Schreiber, o prostituată, l-a însoțit într-o călătorie de la Pittsburgh la Chicago, fapt care a oferit autorităților un pretext legal pentru a-l urmări.

În 1912, Johnson a fost arestat pentru încălcarea Mann Act (Legea privind traficul de persoane), o lege creată inițial pentru combaterea prostituției forțate. Formularea vagă a legii, referitoare la transportul femeilor peste granițele statelor în „scopuri imorale”, a permis însă folosirea ei inclusiv împotriva relațiilor consensuale. În America epocii Jim Crow, relațiile interrasiale — în special între un bărbat de culoare și o femeie albă — erau considerate extrem de controversate de către mulți.

Anul 1912 a fost deosebit de dificil pentru Johnson. În septembrie, prima sa soție, Etta Duryea, care suferea de depresie de mai mult timp, s-a sinucis. La scurt timp după aceea, Johnson s-a căsătorit cu a doua sa soție, Lucille Cameron, despre care se știa că fusese lucrătoare sexuală.

Autoritățile au încercat să construiască un caz împotriva lui Johnson, însă Cameron a refuzat să depună mărturie împotriva lui. Totuși, o altă femeie a acceptat să coopereze: Belle Schreiber.

Deși relația dintre Schreiber și Johnson avusese loc cu ani înainte, mărturia ei a dus la condamnarea lui Johnson de către un juriu format exclusiv din persoane albe. El a fost condamnat la un an și o zi de închisoare.

Johnson nu a acceptat verdictul

A părăsit Statele Unite și s-a refugiat în Europa, America de Sud și Mexic. Abia în 1920 s-a predat voluntar autorităților americane. După executarea pedepsei, a mai boxat în câteva meciuri, însă cariera sa nu a mai revenit niciodată la nivelul de altădată.

Pe 10 iunie 1946, Jack Johnson a murit tragic într-un accident de mașină, la vârsta de 68 de ani, după ce ar fi condus cu viteză în urma unui incident petrecut la un restaurant din apropiere de Franklinton, Carolina de Nord, care refuzase să îl servească.

Povestea nu s-a încheiat însă acolo.

În 2018, președintele Donald Trump i-a acordat postum grațierea, recunoscând motivația rasială din spatele condamnării și corectând astfel o nedreptate istorică. Decizia a fost susținută de un grup bipartizan de politicieni, campioni de box și lideri ai mișcării pentru drepturi civile:

„Congresul a susținut numeroase rezoluții care solicitau grațierea lui Johnson. Au trecut de mai multe ori prin Congres. Niciun președinte nu le-a semnat până acum”, a declarat Trump.

El a adăugat:

„Fac acest pas, pe care îl consider unul just, pentru a corecta o nedreptate din istoria noastră și pentru a onora un campion legendar, un atlet excepțional și un om care, odată ce era cunoscut, era apreciat și despre care mulți au considerat că a fost tratat nedrept, atât ca persoană, cât și ca sportiv.”