Cehia restricționează accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale
Cehia este al cincilea stat european care ia în considerare restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale. Prim-ministrul ceh Andrej Babis a declarat duminică, 8 februarie, la Praga, că este în favoarea interzicerii utilizării rețelelor de socializare de către copiii cu vârsta sub 15 ani, în contextul în care un număr tot mai mare de țări europene iau în considerare restricții similare, notează Reuters.

Cehia urmează modelul altor țări europene
În Europa, țări precum Spania, Grecia, Marea Britanie și Franța iau în considerare adoptarea unor măsuri mai dure cu privire la utilizarea rețelelor sociale de către minori, din cauza îngrijorării față de efectele negative percepute asupra copiilor. Guvernele și autoritățile de reglementare analizează impactul timpului petrecut de copii în fața ecranelor asupra dezvoltării și sănătății lor mentale.
Andrej Babis a menționat că este în favoarea acestei măsuri, deoarece experții susțin că expunerea la aceste platforme este extrem de dăunătoare pentru copii. „Trebuie să ne protejăm copiii”, a declarat el într-un mesaj video postat pe mai multe dintre conturile sale de socializare, fără a oferi însă detalii suplimentare, susține sursa citată.
Și primul viceprim-ministru al guvernului ceh, Karel Havlicek, într-o emisiune de televiziune difuzată de postul privat CNN Prima News, a declarat că, cabinetul ia în considerare propunerea unei interdicții, urmând ca, dacă se va decide să se meargă mai departe cu această măsură, în acest an să fie propusă și legislația aferentă.

Spania și Grecia interzic utilizarea rețelelor sociale de către copii
Alte două țări europene, Spania și Grecia au propus săptămâna trecută interzicerea utilizării rețelelor sociale de către copii, pe fondul înăspririi atitudinii în Europa față de tehnologia care, potrivit unor voci din ce în ce mai numeroase, este concepută pentru a crea dependență.
Marea Britanie, de asemenea, ia în considerare o interdicție similară celei din Australia, în timp ce Franța lucrează la o lege care să interzică utilizarea rețelelor sociale de către copiii cu vârsta sub 15 ani.
Australia este prima țară din lume care a interzis accesul la rețelele sociale pentru copiii cu vârsta sub 16 ani. Interdicția a intrat în vigoare pe 10 decembrie 2025. Măsura obligă cele mai mari platforme, inclusiv TikTok, YouTube, Instagram și Facebook să blocheze accesul minorilor.
În România, premierul Ilie Bolojan a respins interzicerea accesului copiilor la rețelele de socializare declarând, în cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 4 februarie, la Palatul Victoria, că interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale online este greu de implementat, el propunând în schimb măsuri de prevenție și educare.
